Paulo Coelho – un mister

Etichete

calatorie, coelho, iubire, mister, paulo, roman, spiritualitate, suferinta, viata

Mi-aş dori să stau de vorbă la o cafea cu scriitorul Paulo Coelho. Bineînţeles, mai mult mi-ar fi plăcut Mihail Drumeş, scriitorul meu preferat, dar din păcate nu mai este în viaţă. Revenind la Coelho. Mă fascinează. Eram în şcoala generală când am auzit pentru prima dată de el şi am citit Alchimistul. M-am despărţit cu greu de acea carte, deşi destul de grea pentru vârsta mea, dar pur şi simplu m-a fermecat. Nu ai cum să citeşti o carte de-ale lui şi să nu fi captivat. Ştie cum să introducă cititorul într-o lume de poveste, dar totuşi atât de reală prin întâmplările aparent banale, dar pline de însemnătate. Scrie genul acela de cărţi care te face să îţi pui o mulţime de întrebări. Din păcate, lumea încă îl descoperă. O să vă împărtăşesc câteva chestii esenţiale despre scriitorul brazilian.

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii şi un veritabil fenomen al culturii de masă, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. Fascinaţia lui Paulo pentru lumea spirituală datează din perioada în care, hippy fiind, a hoinărit prin lume şi a început să studieze societăţile secrete şi religiile orientale. În 1982, lui Paulo i-a apărut prima carte, Arquivos do Inferno (Arhivele Infernului), care nu a avut însă nici un impact la public. A scris apoi, împreună cu Nelson Liano jr, volumul O manual prático do vampirismo, publicat în 1985, dar ulterior a vrut să-l retragă de pe piaţă, considerându-l de proastă calitate. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară, în urma căruia a scris romanul Jurnalul unui Mag (http://www.libhumanitas.ro/jurnalul-unui-mag-humanitas-2006.html).

Fiind o persoană spirituală, declară “Nu trăiesc în trecutul sau viitorul meu. Mă interesează doar prezentul” (Coelho, P., (2011). Paulo Coelho-viaţa. Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2012, pe humanitas.ro. URL: http://www.humanitas.ro/special/test/biografie.html).

Cartea care îi deschide toate drumurile în adevăratul sens al cuvântului în întreaga lume este Alchimistul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alchimistul). “E foarte greu să scrii articole pentru ziar fiindcă ai nevoie de multă disciplină”, a spus Coelho în redacţia EVZ. Este un scriitor pe care citindu-l îţi răspunde la anumite întrebări existenţiale. Nu degeaba este supranumit „alchimistul cuvintelor”. O dată la câteva decenii, apare o carte care schimbă viaţa cititorilor săi. Povestea lui Santiago este în acest sens un etern îndemn de a ne urma visele şi de a ne asculta inima (artavizuala21, (18.02.2011). Ca să fii artist şi om trebuie să fii prezent la clipa prezentă. Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2012, pe artavizuala21.wordpress.com. URL: http://artavizuala21.wordpress.com/2011/02/18/interviu-cu-paulo-coelho/).

În octombrie 2005 vine prima dată în România, cu gândul să facă un film, dar ajunge să scrie o carte inspirat de o stewardesă întâlnită aici. Într-un interviu realizat pentru Gândul, acesta a declarat: „Acest roman porneşte atât de la un eveniment real, cât şi  de la nevoia de a spune o poveste. În octombrie 2005, am întâlnit în Transilvania o stewardesă româncă de la care am aflat că fusese adoptată de o familie austriacă şi  avea rădăcini ţigăneşti. Ea a fost pur şi  simplu punctul de start al cărţii. De la această întâlnire am început să „unduiesc” firele unei poveşti pe care voiam s-o spun de foarte mult timp: latura feminină a lui Dumnezeu” (Gândul, (18.10.2011). Paulo Coelho: “România este prezentă în noua mea carte”. Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2012, pe gandul.info. URL: http://www.gandul.info/interviurile-gandul/paulo-coelho-romania-este-prezenta-in-noua-mea-carte-346537# ). Cartea scrisă în urma vizitei în România este Vrăjitoarea din Portobello (http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/vr%C4%83jitoarea-din-portobello).

Într-un interviu acordat Cristinei Ţopescu, la întrebarea “Vă simţiţi mai degrabă un guru spiritual?”, Coelho a răspuns “Nu sînt un guru, nici un maestru. Sînt doar un om care-şi împărtăşeşte modul de a vedea viaţa, ca tipul din Geneva care mi-a spus All You Need Is Love. Este un guru? Nu! A fost omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit. Ar trebui să împărtăşim modul nostru de a vedea viaţa, pentru că asta face viaţa interesantă şi asta e moştenirea noastră” (Ţopescu, C., (15.02.2011). All you need is love. Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2009, pe dilemaveche.ro. URL: http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/all-you-need-love).
Ultima lui carte, Aleph (http://www.cartidesuflet.ro/aleph.html) , a făcut senzaţie în rândul tuturor persoanelor, indiferent de vârstă.

A scris despre dragostea profundă, dar spune că a şi simţit-o. “Există un lucru de care Coelho nu s-a îndoit niciodată – dragostea pentru cea de-a patra sa soţie, Christina. “Christina este singura persoană din lume pentru care aş putea ucide sau aş putea fi ucis. (…) Am făcut dragoste în prima seară cînd ne-am cunoscut şi după o săptămână am cerut-o în căsătorie. S-a întâmplat acum 30 de ani. Ca să ne amintim de dragostea noastră, ne-am tatuat amândoi câte un fluture pe braţ”” (Realitatea, (7.05.2009). Paulo Coelho: droguri, bani, femei, autorul se destăinuie. Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2012, pe realitatea.net. URL: http://www.realitatea.net/paulo-coelho-droguri-bani-femei-autorul-se-destainuie_512532.html).

“Only two things can reveal life’s great secrets: suffering and love (in ALEPH)” (Coelho P., (8.01.2012). Accesat ultima dată pe 12 ianuarie 2012, pe facebook.ro. URL: http://www.facebook.com/paulocoelho).

Aici vă puteţi delecta cu cele mai celebre citate din cărţile autorului: http://www.intelepciune.ro/Paulo_Coelho_69_citate_celebre_maxime_cugetari.html.

Sistemul de citare pe care l-am folosit este APA.

Puss in Boots

Puss in Boots revine pe marile ecrane, dar nu alaturi de Shrek, ci alaturi de personaje noi si interesante. Filmul spune povestea amuzantului şi curajosului motan ce va face echipă cu maleficul Humpty Dumpty pentru a fura celebra gâscă ce face ouă de aur. Prieteni din copilarie, cei doi trec prin incercari ale destinului. Motanul (vocea lui Antonio Banderas) este foarte bine realizat, foarte amuzant şi în acelaşi timp un adevărat cavaler. Humpty Dumpty (vocea lui Zach Galifianakis), prietenul motanului este putin malefic si poate fi considerat sarea si piperul filmului, el fiind cel care rastoarna situatiile. Trebuie neaparat prezentata si Kitty Softpaws (Salma Hayek), varianta feminina a Motanului, o felina frumoasa si curajoasa de care acesta se indragosteste. O animatie ce trebuie vazuta!

Magia Crăciunului

De fiecare dată când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc la dragoste, căldură, linişte şi fericire. Mă gândesc la bunătate şi la tot ce ne aduce în suflet această sărbătoare, la magia pe care o simţim încă de la începutul lunii decembrie.

O zi în care cel sărac şi cel bogat se bucură. Poate unul de cadourile modeste găsite sub brad sau poate de o masă decentă, poate celălalt de cadouri scumpe, de o masă plină cu delicatese la care alţii doar visează. Dar important este că fiecare se bucură de ceva. De Crăciun parcă uiţi de toate lucrurile materiale. Tot ce contează este să stai cu familia, să fii înconjurat de suflete calde şi de dragoste. Ce-ar însemna să ai tot ce îţi doreşti, dar să fii singur, să nu împarţi bucuria cu nimeni? Nu ar mai însemna nimic acele lucruri materiale…

Mi-era atât de dor de gustul Crăciunului, de mirosul de vin fiert cu măr, de prăjiturile mamei, de scorţişoară, de cozonacii bunicii, de glasul colindătorilor, de cei care umblă cu Capra pe străzi şi păstrează tradiţiile, dar oamenii îi ignoră. Îmi era dor să simt o îmbrăţişare caldă în Ajun, să fiu cu familia adunată în jurul mesei, să-i văd pe toţi cei din jur zâmbind. Să fiu într-o stare euforică, să simt cum mă întorc de fiecare dată în copilărie. Nu mi-aş imagina un Crăciun fără aceste lucruri. Pentru mine asta înseamnă spiritul Crăciunului. Pentru că până la urmă despre asta este vorba, despre spiritul care nu se resimte prin lucruri materiale, ci prin cele spirituale, despre petrecerea timpului alături de cei dragi. Sau cel puţin dacă nu poţi să-i ai pe toţi cei dragi lângă tine, să te bucuri de prezenţa lor din sufletul tău, să ştii că sunt acolo şi că se gândesc cu drag la tine…

Vă doresc un Crăciun de poveste!

Ce trebuie să se întâmple…se întâmplă!

Etichete

actiune, coincidenta, destin, gand, intamplator, vorba

M-am gândit de multe ori la acţiunile pe care le-am desfăşurat şi la rezultatele acestora. M-am gândit că dacă nu aş fi făcut ceva, ar fi fost mai bine sau că dacă aş fi făcut ceva, s-ar fi întâmplat altceva. Am avut regrete şi m-am întrebat „Ce-ar fi fost dacă….?”. Dar acest lucru nu m-a ajutat cu nimic. Până la urmă, trebuie să iau prezentul ca atare, ca fiind suma tuturor lucrurilor făcute de mine în trecut. Fără să ne dăm seama, o acţiune, o pasiune sau orice alt lucru căruia nu îi acordăm prea multă însemnătate, ne poate schimba viaţa în cel mai radical mod.

Mi-am amintit de o întâmplare dintr-o carte care ilustrează că anumite lucruri se întâmplă pentru că aşa trebuie, iar că suma lor conduce la un rezultat care schimbă cursul vieţii. El trebuia să ia trenul şi să plece spre mama lui. Ea trebuia să ia acelaşi tren, dar cu o altă destinaţie. El avea ceasul rămas în urmă. Ar fi piedut trenul, dacă nu s-ar fi întâmplat ca acesta să aibă o întârziere mare. Astfel, cei doi au ajuns să se cunoască, iar vieţile lor s-au schimbat. Cum ar fi fost dacă trenul nu ar fi avut întârziere? Cu siguranţă, cu totul altfel ar fi fost drumul lor în viaţă, dar acţiunile lor i-au adus în acel loc împreună.

Sunt idei, gânduri, vorbe şi acţiuni care ne conduc undeva la un moment dat. Îmi amintesc cum am ales jurnalismul. Eram clasa a aXI-a şi tindeam spre farmacie sau drept, când am citit o carte care m-a făcut să îmi dau seama că îmi doresc să fiu jurnalistă, exact ca protagonista cărţii, deşi până atunci această idee nu îmi trecuse prin cap. Aşa a început totul. Dorinţa a început să capete contur şi am ajuns să fiu studentă la jurnalism, să cunosc anumite persoane, să fac lucruri care îmi plac mai mult decât mi-am imaginat vreodată. Poate dacă nu aş fi citit acea carte, aş fi avut un prezent cu totul diferit. Sau poate că aşa mi-a fost scris, şi tot mi-ar fi venit această idee, dar poate atunci contextul ar fi fost altul. Sunt lucruri de care nu putem fugi, care se întâmplă oricât le-am evita.

Cum ar fi fost să îmi fi dorit de mică să fiu doctoriţă (da, cred că am fost una dintre puţinele fetiţe care nu şi-au dorit asta)? Probabil aş fi ales profilul ştiinţele naturii la liceu, aş fi cunoscut oameni diferiţi, iar viaţa mea ar fi fost cu totul alta. Poate că mi-ar fi plăcut alte lucruri şi poate că aş fi fost cu totul o altă fată. Aş fi ales medicina şi aş fi cunoscut altte persoane, aş fi făcut alte lucruri. Viaţa mi-ar fi fost cu totul alta. Dar dacă nu mi-a trecut prin cap această idee, dacă nu mi-am dorit acest lucru, înseamnă că nu a fost să fie aşa.

Sunt lucruri care se întâmplă cu un anumit scop. Nimic nu este întâmplător sau de prisos. Consider că fiecare vorbă, fiecare gând, fiecare acţiune în care eşti implicat direct sau indirect te duce la un moment dat într-un anumit loc. Eu nu regret nimic. Nu aş fi dorit ca viaţa mea să fi fost altfel decât este acum. Dacă prezentul meu este suma lucrurilor din trecut, sunt împăcată şi mulţumită cu tot ceea ce am făcut!

Scrisoare de dragoste-Mihail Drumes

Etichete

ambitie, dragoste, drumes, iubire, mihail, scrisoare

Dragostea apare în viaţa noastră atunci când ne aşteptăm mai puţin, atunci când nici nu visăm. Apare din senin şi are nevoie doar de un moment pentru a ne da viaţa peste cap şi pentru a schimba cursul acesteia.

“Un băiat şi o fată se întâlnesc, se iubesc şi se iau”. Ea este o tânără frumoasă şi inteligentă. El este un tânăr cu o inteligenţă ascuţită, ambiţios (ca toţi protagoniştii romanelor lui Drumeş), care doreşte să îşi depăşească condiţia. Cum poate face acest lucru? Punând mâna pe o fată cu o situaţie materială extraordinară. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, Dinu ajunge să o cunoască pe frumoasa Anda.

În tren, doi necunoscuţi. El, captivat de frumuseţea tinerei, o dezbracă din priviri şi o bagă în seamă . Ea nu se lasă intimidată şi răspunde sec, dar cu replici acide. Trenul ajunge la destinaţie pentru Anda, iar el îi spune că nimic nu este întâmplător şi că destinul i-a adus împreună. Astfel că, nu îi spune nici numele, nici nu îl cere pe al ei, pentru că ştie că dacă le este scris să fie împreună, se vor revedea la un moment dat. Ea nu crede în coincidenţele destinului. Cu toate acestea, ambii speră într-o revedere.

Timpul trece, iar cei doi nu încetează să se gândească unul la altul. Anda îl botezase Ivar, iar el Ghiocela. Atunci când nici nu se gândeau, se întâlnesc. Ea avea întâlnire cu un amic, el cu mama lui. Nici amicul şi nici mama nu mai ajung, iar Anda şi Dinu se revăd din pură întâmplare la film. Dacă acesta nu este destin, atunci cum se poate numi? Dacă partenerii ajungeau, cei doi se mai vedeau? Nu, cu siguranţă.

 

Încântaţi de revedere, cei doi încep să se vadă mai des. Dinu se îndrăgosteşte fără să îşi dea seama, dar ştie că Anda nu este cea potrivită pentru el, deoarece nu este bogată. Îşi doreşte atât de mult ca Anda să îi aparţină, încât face orice. Ea nu cedează, astfel că el se vede obligat să se căsătorească. Ar face un bărbat acest lucru din capriciul de a avea o femeie? În spatele acestui fapt se ascundea, de fapt, iubirea.

Căsnicia lor este trăită ca o poveste, până când Dinu întâlneşte o fată bogată şi îşi dă seama că lângă Anda nu ar duce o viaţă luxoasă. O împinge în braţele unui prieten şi se desparte de cea pe care o iubeşte doar pentru a-şi depăşi condiţia. Se spune că iubirea iartă orice, dar nu este aşa. Nu iartă trădarea, minciuna. Dinu se căsătoreşte cu Jebs, o fată bogată, dar care nu îi aduce fericirea, ci îi aminteşte mereu de Ghiocela, pentru că aceasta era mai bună în tot ceea ce făcea.

După cum spune şi titlul celei de a treia părţi, “dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce  a călcat greşit pierde totul”. Ca toate romanele lui Drumeş, şi acesta prezintă o iubire care merge dincolo de moarte, care se consumă în eternitate, o iubire care distruge vieţi atunci când este ciobită de ambiţii prosteşti. Mi-a plăcut personajul Anda, ca toate protagonistele drumeşene, este o fată frumoasă, inteligentă, puternică şi care ştie să transforme iubirea în cel mai pur, puternic şi frumos sentiment. Din păcate, realitatea noastră prezintă mulţi tineri şi tinere precum Dinu, care-şi distrug viaţa alegând în funcţie de contul din bancă şi nu de ce le dictează inima. Poţi încerca să te bucuri de lucruri materiale, dar fericirea adusă de ele este anulată de absenţa iubirii!

Vreau…

Etichete

bucurie, dragoste, iubire, vis, vreau

Vreau sa dansez, sa cant, sa rad. Vreau sa renunt la indiferenta. Vreau sa caut frumosul in fiecare lucru urat. Vreau sa ma bucur de fiecare raza de soare. Vreau sa uit de lucrurile materiale si sa ma bucur de cele spirituale. Vreau sa imi regasesc fericirea, bucuria de a iubi. Vreau sa fiu frumoasa, asa cum numai iubirea te face. Vreau sa simt fluturi in stomac atunci cand il vad. Vreau cand ma atinge sa simt fiorul dragostei strabatandu-mi trupul. Sa ma faca sa simt dragostea cu 200 km/h, exact ca atunci cand conduce cu viteza, dar cand ma copleseste cu siguranta pe care mi-o ofera. Sa simt pasiunea si adrenalina. Sa simt ca plutesc. Sa para un vis, dar totul sa fie real. Sa fiu imbatata de amor…8->

 

Nopti fara stele

Etichete

comunism, detinut, iad, inchisoare, politic

Despre comunism s-a scris mult. Cu toate acestea, despre teroare şi despre închisorile comuniste tot timpul va mai fi ceva nou de spus. In urma cu ceva timp am avut onoarea de a cunoaste un om minunat, un om care a suferit enorm de mult fara a avea vreo vina. Cu multa tristete in suflet si cu lacrimi in ochi, D.D., absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie,  mi-a povestit tot ce a patimit. A  fost arestat în 1957 când era un tânăr ziarist de 26 de ani. A stat şase ani închis pe nedrept, iar acum are 81 de ani.

1.Când şi cum aţi fost arestat?

 Am fost arestat în 12 februarie 1957, după Revoluţia din Ungaria. Pe la două noaptea, am auzit bătăi în uşă, pumni, picioare. De atunci doreau să te strivească psihic. S-au prezentat ca fiind „Miliţia controlul populaţiei şi al persoanelor străine”, dar erau securişti. Au scotocit prin toată casa.

După două ore, mi-au pus ochelari negri la ochi şi m-au plimbat prin tot oraşul, să nu ştiu unde mă vor duce. Am ajuns la Ministerul de Interne, Submarinul 2.

2. Cum au fost primele zile în celulă?

Două zile nu mi-au spus nimic. Am întrebat „Ce caut aici?” , nimeni nu mi-a răspuns. În celulă eram singur. M-am chinuit să vorbesc cu cel de alături, prin codul morse, dar greu, pentru că nu ştiam. După două zile au început anchetele. Voiau să declar tot ce ştiu despre mine. Nemulţumiţi de ce am spus, de faptul că nu m-am autoacuzat, anchetatorii au dat foc declaraţiei în faţa mea.

3. Sub ce motiv v-au arestat?

Sub nici un motiv, nu au găsit absolut nimic. Voiau să semnez diverse declaraţii, nu am semnat decât ce ştiam că am făcut. Asta era suferinţa, ştiai că eşti nevinovat. Şi ei ştiau…

4. Care au fost închisorile prin care aţi trecut?

Am trecut pe la Submarinul2 (Ministerul de Interne), prin închisorile de la Jilava, Gherla, Marmezon, Aiud, Periprava și Grind.

5. De ce credeţi că existau aceste transferuri, de la o închisoare la alta, prin toată ţara?

 Voiau să demonstreze că sunt multe închisori, că ţara poate fi băgată jumătate în închisoare.

6. Care a fost cea mai grea perioadă, din ce închisoare?

 Jilava a fost partea groaznică. Nu aveam voie nici să ne apropiem la mai puţin de un metru de ferestre. Nu vedeam culoarea cerului, mult timp nu am văzut stelele. Au fost nopţi fără stele.

 7. Care erau condiţiile, cum erau trataţi deţinuţii?

 La Gherla, eram 100 şi ceva de deţinuţi în celulă. Nu aveam loc să ne mişcăm. Foame, frig, oboseală. De ce oboseală? Pentru că de dimineaţă până seara nu aveam voie să stăm decât pe marginea patului sau în picioare.

Când m-au arestat aveam 60 şi ceva de kg, când am ieşit din închisoare aveam doar 27 kg. Masa consta în 250 grame de mămăligă şi un pahar cu apă călduţă sărată. Uneori, ne trezeam şi găseam morţi lângă noi. La Gherla mureau cam şapte-opt pe lună. Nu declaram imediat că este un mort în celulă, să rămână o porţie de mâncare în plus.

Îmi amintesc că unui sergent nu i-a convenit meseria unui fost coleg de celulă. L-a prins de mustaţă şi i-a smuls-o cu buză cu tot.

8. Ce metode de tortură erau folosite?

Era o cameră specială de anchetă, unde aveau tot felul de obiecte de tortură. Pentru a fi torturaţi, eram ţinuţi cu capul în jos, loviţi la talpă. La Periprava ne scoteau afară, fără cămăşi, ne aşezau pe burtă, pe zăpadă şi se plimbau soldaţii pe noi ca pe nişte insuliţe. Şi-acum mă-ntreb de ce mă doare coloana? Dar i-am iertat…

La izolare, ne duceau într-o cameră  în care intra zăpada, iar saltelele aveau câteva paie. Acolo, era un mesaj pe perete “Dacă vrei să trăieşti, bagă paie sub haine”.

La anchetă, te torturau dându-ţi mâncare foarte sărată, fără apă, iar anchetatorul stătea cu halba de bere în faţă, spunând “Dacă vrei şi tu, semnează declaraţia!”.

 9. Ce anume v-a ajutat să rezistaţi?

 Credinţa în Dumnezeu. Am ajuns să văd prin credinţă ceea ce nu pot vedea cu ochii şi cu mintea. Ne rugam foarte mult, iar preoţii făceau slujbe în şoaptă duminica. Ei ştiau şi când sunt sărbătorile. Puterea divină m-a ajutat. Am avut şi vise premonitorii, ele au fost un factor salvator. Abia aşteptam să visez, să fiu avertizat.

Soldaţii căutau adesea prin saltele, scoţând paiele în mijlocul celulei. Găseau ace de siguranţă, nasturi. Am avut o Biblie în celulă, mutată din saltea în saltea, în fiecare noapte. Niciodată nu au găsit-o. Dacă le pun cap la cap, fac un lanţ de întâmplări şi văd îngerul păzitor lângă mine.

10. De sărbători se schimba ceva, puteaţi vorbi cu familia?

 Nu, era o teroare mai mare de sărbători. Într-un an de Paşte, a apărut un pahar de vin. Am luat fiecare câte o gură. Ne-am bucurat! Nu am ştiut nimic de familie timp de şase ani, cât am fost închis.

 11. V-aţi gândit vreodată să evadaţi?

 Nu aveai cum să evadezi. Soldaţii te împuşcau imediat, era şi un avertisment “împuşcare fără somaţie”. O minte normală nu-şi poate imagina aşa ceva. Scopul era să fie cât mai mulţi morţi.

12. Care au fost primele lucruri pe care le-aţi făcut după ce aţi părăsit închisoarea?

Aveam restricţii şi de două ori pe săptămână trebuia să mă prezint la poliţie. Nu aveam voie să părăsesc Bucurestiul. Am mers la comandant şi l-am rugat să mă lase să plec din oraş câteva zile, să îmi văd părinţii. Am ajuns acasă şi i-am îmbrăţişat timp de 30 de minute.

Am fost urmărit de câte şapte-opt securişti pe zi, timp de câţiva ani, timp în care nu m-am apropiat de cunoscuţii cu care mă întâlneam pe stradă, pentru a nu le face probleme.

13. Aveaţi dreptul de a lucra?

 Exista o rubrică pe fişa de eliberare, „are dreptul să muncească”, dar la mine era ştearsă. Unde mergeam să mă angajez, mi se spunea că nu se poate, dar se vedea că angajatorilor le pare rău. M-a ajutat un prieten să mă angajez, ca încărcător-descărcător la un aprozar. Apoi am ajuns şef de producţie la Teatrul Mic, unde m-am şi pensionat.

14. Cum aţi caracteriza într-o frază închisoarea comunistă?

 „Aici nu este iad, aici este Aiud!”, spunea Radu Gyr, în închisoare fiind mai rău decât în iad.

Aproape casatoriti – Jane Costello

Etichete

altar, anglia, aproape, bone, casatoriti, costello, dragoste, erou, jane, moore, parasit, ryan, sua, zoe

Femeile se tem de multe lucruri. Dar ceea ce pentru ele înseamnă cel mai frumos vis, momentul pe care îl visează încă din copilărie, pentru bărbaţi reprezintă cel mai mare coşmar. Ei nu se tem de insecte şi nici de alte lucruri periculoase, dar trăiesc permanent cu teama de a se căsători, de a nu fi prinşi cumva în capcană de către o tipă care ştie ce vrea. Odată ce îşi iau angajamentul, este şi mai greu. Astfel că, multe mirese ajung să fie părăsite direct la altar. Şi nu pentru că nu ar fi iubite, ci din teama unui angajament serios.

În această situaţie se regăseşte Zoe Moore, protagonista romanului “Aproape căsătoriţi” de Jane Costello. După o relaţie de şapte ani cu Jason, ce trebuia să se finalizeze cu o căsătorie, Zoe este supusă celei mai crunte umilinţe, fiind părăsită în ziua nunţii. Astfel că, decide să părăsească Anglia pentru a da totul uitării şi a începe o nouă viaţă pe tărâmul făgăduinţei, în America.  Odată ajunsă în aeroport, familia pentru care va lucra îi este schimbată, astfel că ajunge în casa unui văduv dezordonat, frustrat, un Don Juan nemernic şi insensibil, dar al naibii de atrăgător, Ryan. Din fericire, copiii acestuia îi câştigă dragostea bonei.  Prezentul amestecă într-un cocktail savuros pasiune, dragoste, atracţie şi un trecut care nu îi dă pace protagonistei.

Astfel că, aceasta se întoarce la trecut cu gândul la viitor, dar ajunge de fapt să încheie un capitol. Uneori, credem că ne dorim un anumit lucru. Tânjim după el şi facem tot posibilul să îl obţinem. Când vine acest moment, realizăm că nu asta ne doream, că lucrurile s-au schimbat, iar dorinţele noastre sunt altele. Cu un pas în trecut şi cu unul în viitor, Zoe realizează că nu îşi doreşte de fapt o căsătorie cu Jason. Ryan nu are un cal alb, şi nici un Rolls Royce, dar este prinţul care o salvează şi îi arată într-un timp scurt ce înseamnă dragostea adevărată, pasională, cea pe care nu o mai simţise până atunci.

Un roman delicios ce are toate ingredientele unui bestseller: comedie, dragoste, pasiune, intrigi.

Citate

Mi-am imaginat că eram suflete-pereche. Mi-am imaginat că vom fi împreună pentru totdeauna. În ziua nunţii noastre, când am ajuns la biserica unde trebuia să mă aştepte la altar, mi-am imaginat că va veni şi el. Proasta de mine. Mi-am imaginat greşit.

Ceea ce iubeam – şi iubesc încă – nu era fizicul lui Jason. Era pachetul în întregime. Un pachet pe care l-am pierdut pentru totdeauna.

Dar nu l-am insultat niciodată, nici măcar în gând. Pentru că încă îl iubeam. Ştiam că n-ar fi trebuit. Dar îl iubeam.

În acest punct, de obicei visul se destramă. Poate că să mă imaginez la altar, lângă Jason, e o amăgire prea mare. În adâncul meu, ştiu că aşa ceva nu-mi face bine.

Poţi traversa un ocean ca să evadezi. Dar nu poţi să scapi de propriile tale gânduri.

O iubeşte nu în ciuda defectelor ei, ci pentru ele. E nevoie să fii un mare visător pentru aşa ceva.

Dintotdeauna îmi închipuisem că alesul meu va fi cineva care va dori să mă răsfeţe cu dragoste şi săruturi şi care va coborî mereu capacul toaletei. Dar poate că nu va fi aşa.

Faptul că îi aud din nou vocea e ca o gură de şampanie după luni de abstinenţă. Este la fel de încântător şi de irezistibil pe cât este de riscant. Mă trezesc că mi-e dor de el, că tânjesc să fiu lângă el fizic.

Bărbatul pe care mi l-am dorit cu atâta disperare de soţ. Bărbatul despre care crezusem că m-a respins, dar care acum mă vrea înapoi. Iubitul meu. Prietenul meu. Jason.

Ştiu că n-o să vedeţi niciodată reviste precum Cosmopolitan comparând o partidă bună de sex cu o pereche de papuci comozi, dar eu, una, cred că sunt multe lucruri de spus în favoarea unei asemenea idei.

Odată ce ai văzut cu ochii minţii o haină, este imposibil să o găseşti.

Z: Şi când ai făcut planul ăsta, mai exact?

J: Cu vreo douăzeci şi trei de ore în urmă. Dar m-am tot întrebat cum să te aduc înapoi din ziua în care ai plecat.

J: Şi când ai făcut planul ăsta, mai exact?

Z: A, acum vreo oră. Dar m-am tot întrebat cum să te recâştig de când am plecat.

Te iubesc pentru cum ai alunecat şi ai căzut pe ringul de dans, la cina aia festivă. Te iubesc pentru cum ai aruncat spaghetele pe podeaua din bucătărie. Te iubesc pentru că te-ai costumat ca Păsăroiul, când toţi ceilalţi încercau să fie sexy.

Lucruri care ma fac fericita

Pentru ca ziua de astazi nu este tocmai frumoasa, m-am gandit sa o transform eu intr-una prietenoasa, gandindu-ma la lucrurile care ma fac fericita, dar si facand o mare parte din acestea. Banii nu cumpara cele mai frumoase momente din viata noastra, pentru ca nimic nu se compara cu fericirea redata de cele mai pure lucruri. Mie, imi este adus zambetul pe buze atunci cand:

-imi savurez cafeaua de dimineata impreuna cu mami, punand ziua la cale

-citesc o carte buna

-vizionez o comdie, un film de dragoste sau un serial

-gatesc pentru cei dragi

-vorbesc/ies in oras cu prietenii

-ma trezesc in razele soarelui

-vad un tablou de toamna pe geam, dar nu sunt nevoita sa ies din casa

-mananc ciocolata si rasfoiesc o revista

-imi transform camera in propriul salon de karaoke

-stau cu prietenele si “punem tara la cale”

-ma joc cu adorabila mea pisica

-iau masa in familie

-si cel mai important lucru, atunci cand iubesc

-si multe altele:D

Voua ce va aduce zambetul pe buze? O seara placuta sa aveti!

:-)

Etichete

clipa, iubire, regret, traieste, ultima, viata

Best-of-Life

“Traieste ultima clipa ca si cum ar fi ultima”, asa spunem toti. Cred ca suna foarte trendy, dar cati dintre noi actionam conform acestui motto? De cate ori ne gandim ca atunci cand ne certam cu cineva poate fi ultima clipa din viata noastra? Asa am vrea sa fie aceasta, sa fie plina de cuvinte grele? Sau cand vorbim urat cu cineva, ne gandim ca ar putea fi ultimul moment in care vorbim cu acesta? Nu, cu siguranta nu! Atunci de ce ne mai laudam ca aceasta maxima ne defineste?

Ne pierdem in vorbe si pierdem esenta actiunilor noastre. Uneori, uitam ca scopul actiunilor noastre este de a cladi ceva bun pentru noi. Suntem superficiali cu ceilalti, dar cel mai trist este ca suntem superficiali cu noi insine. Uitam ca sunt multe alte lucruri care ar trebui sa primeze. Ne scufundam in chestii minore si viata ni se pare grea. Sunt momente pe care nu stim sa le apreciem, fara ca macar timp de o secunda sa ne gandim ca avem atatea lucruri bune in jurul nostru. Vedem doar ce ne lipseste si ignoram tot ce avem. Cu toate acestea, sunt altii care traiesc in conditii mizere si tot mai gasesc un zambet. Gasesc raza de soare unde poate nici nu exista.

Si cand vad atatea persoane care au puterea de a merge mai departe indiferent de situatia lor, parca incep sa apreciez mai mult ce am. Stiu ca de cele mai multe ori nu am stiut sa pretuiesc fiecare clipa. Dar am invatat ca trebuie sa profit de prezent cat pot de mult, ca atunci cand acesta devine trecut sa nu regret nici macar o clipa. Regrete vor fi tot timpul, indiferent de ceea ce voi face, dar nu vreau sa imi para rau de faptul ca nu am stiut sa apreciez un moment!